1.Masina mea e superstar
2.Noaptea
3.Niste bani
4.Amintiri
5.Atat de frumoasa
6.Sunt prietenul tau
7.Pentru tine
8.Blues-ul lui Adi
9.Ochii ploii
10.Lumea toata e a mea!
11.Parerea mea
12.Vara asta am un plan
13.Norocosul
14.Nu te mai chem
15.Asta-i viata
Bonus : Hard leave

Braşovenii Grup '74 (numele iniţial Dr. Blues, cu trimiteri la Dr. John sau Dr. Hook & The Medicine Show, îl respinge directorul casei de cultură din localitate) după numeroase remanieri ale componenţei şi ocazionale apariţii scenice, debutează discografic abia la 16 ani de la înfiinţare cu reprezentativul Răsărit (‘90), realizat cu implicarea producătorului Romeo Vanica în formula Sandu Albiter (n. 5.09.1952 - chitară, vocal), Pavel Stelian (bas), Nicolae Delioran (tobe), Ion Leonard (chitară) şi Adrian Văluşescu (clape) unde Albiter semnează promiţătorul suspans instrumental cu adiacenţe Vangelis - Rodion GA Intro, stimulat de chitara floydiană, legănata imitaţie Compact Iubita mea (ascensiuni şi replieri inedite pe strune) alături de similara din punct de vedere stilistic Fulg de nea, derulată într-un falseto vocal avantajant, suprapus pe un ritm lăbărţat plus aceleaşi pasaje revigorante pe corzi din interludiu, manevre cosmetizante ale chitariştilor asumate în bagatelizanta Seara (intermezzo remarcabil stimulat cu suspansul la tobe), stridenta chemare Prietenie, derulată printre coruri iritante şi chemări efeminate ridicole marca Deep Purple la second hand şi reabilitanta datorită sprinturilor la chitarele dialogante cu clapele pe un laitmotiv tânguitor folcloric Speranţe vii (un trâmbiţat preludiu sintetic urmat de naivităţi optimiste în falseto), lui Delioran revenindu-i remarcabila reminiscenţă Celelalte Cuvinte - Phoenix via Deep Purple a piesei-titlu (probabil cea mai echilibrată secvenţă sub aspectul corelaţiei vocal-instrumentale), mecanicista repriză în tempo 4/4 Lumina vieţii, resuscitată pe traseu în urma autoindulgentelor monotonii şi schematisme cu baleiajul la chitară şi triumfalismul sintetizatorului plus raşchetarea persuasivă Balada ghitaristului amator, creaţie caracterizată de aceleaşi contraste între textele banale cuplate la sacadarea pop-rock rutinieră şi pasajele instrumentale accelerat-doinitoare redresante din interludii. Pentru episodul secund Călugărul Tibetan (‘94), înregistrat de Albiter cu Mircea Crişan (vocal, tobe), Nicuşor Matei (clape) şi Bob Coleşiu (bas), protagoniştii se complac într-un pop-rock rutinier, deviant consistent de la linia debutului în favoarea unei muzici uşoare senilizate gen Iarna (raşchetare cosmetizantă în partea mediană), scremuta lentoare agonizantă Nu te mai chem, contaminată de flagelul falsităţii romanţioase marca Holograf (revigorantă oaza obişnuită la chitară), similara măcinare sterilă Rocky, rezumabilă la un glissando solistic pe corzi, tărăgănarea binară cuplată la o falsitate sintetică Podul de piatră, scremutul clişeu pistonant synth-pop Atunci pe mâine sau derizoriul patetism vocal compensat cu orchestraţii Te rog rămâi (asimilabile pe porţiuni prozaica parafrază Andrieş Aş vrea, reabilitată pe moment de chitara revigorantă, reminiscenţa Compact personalizată de inedita modelare la vocoder Ochii ploii, branşată neinspirat la un ritm stereotip schimbat benefic pe porţiuni şi suspansul introductiv la clape al piesei titlu, deturnată nefericit de vocalizele tip Semnal M, reprimate cu frazările chitarei din interludiu). Configurat de înregistrările susţinute la Festivalul de jazz din 1995 sub titulatura Albiter Blues Company, albumul omonim din 1999 al parteneriatului Albiter (chitară, vocal), Gheorghe ‘Mâţu’ Draga (sax), Cristi Cigolea (trompetă), Gabriel ‘Bass Tanu’ Isac (bas), Mircea Crişan (vocal, percuţie), George Iordache (tobe), Victor Solomon (chitară) şi Cristian Oprea (harmonică) include variante proprii suplimentate de alămuri pentru Hit The Road Jack (P. Mayfield), Black Magic Woman (P. Green), Midnight Blues (G. Moore), Revolution (Lennon-McCartney), Stop Messin’ Around (P. Green), Caldonia (F. Moore) şi Don't Worry, Be Happy (McFerrin). Compilaţia din 2011 cuprinde pe lângă conţinutul aproape integral al primelor două albume, creaţia cu texte hip-hop pe un format blues-pop-rock Aşa sunt eu, caracterizată de flagrantele contraste între porţiunile instrumentale şi tema insipidă (suburbanul rudiment lingvistic ‘cum vrea muşchiul meu’), demodata sacadare monotonă pe post de autocritică involuntară Mai bine tac, văicăroasa Hafiz (versuri: G. Coşbuc), lenevirea funk Nu te pot uita şi previzibila măcinare pe vocalize abrazive Uraganul, consecvent reabilitate în interludiu de chitară. Semnat Albiter Sound, With A Little Help From My Friends (‘12) semnalează aceeaşi criză de identitate consumată în compania unor invitaţi care redresează ocazional pop-rock-urile pe texte insipide jalonate de hilara Chitara mea (Adi Ordean la chitară şi clape), ridicola malformaţie Blues de dor în fa major (pe post de vocalist mutagen Doru Tufiş), aiuritorul rock ’n’ roll Nae are părul alb (sprint median pe strune Victor ‘Solo’ Solomon), parodicul pop-rock La Londra (chitară: Paul Ciuci), iluzoriul deziderat oniric La MTV sau repriza boogie pe texte de cartier Hai noroc (mai consistente secvenţele instrumentale Blues nr.1, personalizată de Hanno Höfer - chitară, harmonică şi Jimi El Laco - chitară, demersul boogie la talk box Blues nr. 2 şi personificarea feroviară Blues nr. 3). Jubiliarul episod Din nou împreună (‘14) definitivat de Albiter cu Mircea Crişan (vocal, tobe), Nae Matei (clape), Gabi ‘Bass Tanu’ Isac (bas), Codruţ Croitoru (vocal) şi George Irimescu (tobe) cuprinde în condiţiile malformaţiilor vocale ereditare, parafraza Machine Head (Deep Purple) Maşina mea e superstar, dinamizată de efectele sostenuto tip Blackmore ale chitarelor, guturala Noaptea, revigorată cu inserturi la clape (Adrian Ordean) şi porţiuni jazzy-blues (chitară: Victor ‘Solo’ Solomon), frustrarea pecuniară în tradiţia Ţapinarii - Fără Zahăr Nişte bani, nostalgia retro redată în condiţiile unei crize de laringită (vocal Doru Tufiş) cu ecouri din Semnal M Amintiri, romanţioasa parafrază Compact Atât de frumoasă (modelaj la vocoder plus oază elegiacă la chitară), formalizatul pop-rock cuplat la texte hazlii Sunt prietenul tău, demodata dedicaţie prelucrată sintetic Pentru tine, constipata Blues-ul lui Adi (acelaşi Tufiş subminează contextul resuscitat de prestaţia lui Ordean la chitară), pompajul pe un laitmotiv sintetic Ochii ploii, raportabil la obsedantul stil Compact via Europe sau exaltarea în falseto cu derapaje corale onomatopeice Toată lumea e a mea (truisme prozaice recidivante în persuasiva Părerea mea, reabilitată fragmentar datorită efectelor wah wah, inadecvatul hip-hop exotic Vara asta am un plan, legănarea malformată laringian Norocosul, cosmetizată de George Draga - sax şi Jimi El Laco - chitară sau icnita adiacenţă Taxi derulată pe un substrat sintetic Nu te mai chem). Concluzionantul country-boogie carpatin suplimentat de banjo, steel & slide (Marius Ţiclea) Asta-i viaţa reiterează optimismul consecvent ale echipei, reconfigurată cu ocazia împlinirii a patru decenii de activitate, bilanţ celebrat prin intermediul concertului susţinut pe echipamente high tech (sunet Line Array Electrovoice & Dynacord, ecrane cu LED-uri, lumini programabile de ultimă generaţie) în Piaţa Sfatului din Braşov la 8 august 2014, sub o boltă senină dominată de o ‘Super Lună’ aflată în punctul cel mai apropiat de Pământ din ultimii 20 de ani.
COSTIN GRIGORAS